Alexandra Dulgheru și-a regăsit forma și s-a calificat în finală la Dubai, după 6-3, 6-3 cu Vitalia Diatcenko

Alexandra Dulgheru și-a regăsit forma și s-a calificat în finală la Dubai, după 6-3, 6-3 cu Vitalia Diatcenko
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandra Dulgheru (România, 104 WTA) a acces vineri în ultimul act la Dubai, turneu dotat cu premii în valoare de 75.000 de dolari, după ce a învins-o în minimum de seturi pe rusoaica Vitalia Diatcenko (77 WTA), 6-3, 6-3. Performanța din Emirate este una valoroasă pentru bucureșteancă, mai ales că pleca cu a doua șansă înaintea meciului. Atât prin prisma locurilor din clasament, cât și a rezultatelor din ultima vreme.

Fără success la precedentele turnee

După meciul mare pe care l-a făcut pe 28 august în compania Mariei Șarapova, în turul doi la US Open (4-6, 6-3, 6-2 pentru rusoaică), Dulgheru n-a mai confirmat. Alexandra a mai participat apoi la patru competiții, toate pe hard, și la niciuna nu a reușit să treacă de manșa secundă: 6-3, 6-7(3), 3-6 cu Lucie Hradecka (Cehia), în calificări la Luxembourg, 2-6, 0-6 cu Tereza Smitkova (Cehia) în turul doi la Politiers, 2-6, 6-3, 5-7 cu Jana Fett (Croația) în turul doi la Istanbul și 3-6, 6-7(4) cu Francesca Schiavone (Italia) în primul tur la Limoges. Diatcenko avea un moral bun înaintea semifinalei din Dubai, venind după un sfert de finală la Moscova și un titlu câștigat la Taipei, chiar săptămâna trecută.

Adversara din finală: legenda Kimiko

În finala de sâmbătă a turneului din categoria Futures, românca în vârstă de 25 de ani va juca împotriva legendei Kimiko Date Krumm (Japonia, 115 WTA). Nipona face senzație în circuitul feminin, reușind la vârsta de 44 de ani să le țină piept cu brio mult mai tinerelor adversare. Kimiko a eliminat o altă reprezentantă a României în sferturile de finală la Dubai, Andreea Mitu (119 WTA), scor 6-1, 1-6, 6-0. Date Krumm s-a clasat pe locul 4 WTA în anul 1995, este semifinalistă de Grand Slam și deține opt titluri în palmares.

În drumul spre finală, Alexandra Dulgeru le-a învins pe Cagla Buyukakcay (Turcia, 140 WTA), scor 6-4, 6-3, Laura Pous-Tio (Spania, 229 WTA), scor 6-0, 6-0, An-Sophie Mestach (Belgia, 125 WTA), scor 6-7(5), 6-2, 7-6(2) și Vitalia Diatcenko (Rusia, 77 WTA),

 

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×